Acesta este titlul pe care îl poartă întâlnirea mea, prima mea intâlnire cu Romaniashow.com. Mulţumesc lui Mircea Ivanof pentru invitaţia la Ethos Café, unde a avut loc înregistrarea emisiunii „Evoluţii”, pentru invitaţia la dialogul despre proiecte, vise, implicare, acţiune. Mulţumesc pentru oportunitatea de a spune, de a împărtăşi şi altora o parte din ceea ce sunt şi ce fac.
Mă întreba la un moment dat Mircea Ivanof dacă sunt ceea ce mi-am dorit să fiu acum 10 ani, şi fără a sta pe gânduri, şi mai ales fără modestie, am zis că da. Nu ştiu dacă devenim ceea ce visăm întotdeauna, dar ceea ce facem clar, da. Pentru că suntem suma acţiunilor noastre. Şi dacă profesional avem mereu de învăţat, şi dacă personal învăţăm zilnic alte lecţii, măcar să încercăm să fim congruenţi cu ceea ce simţim, cu ceea ce întreprindem. Nu mi-e frică să spun cine sunt sau mai degrabă cum sunt şi ce fac, pentru că am mizat întotdeauna pe sinceritate. Şi dacă răspunsul nu a fost pe măsură, m-am supărat în sinea mea, mi-am căutat vina şi am încercat măcar în suflet să repar ce am greşit.
Când m-a întrebat de proiecte, nu am realizat că de fapt am făcut chiar pentru mine o „listă”, o listă pe care mi-o doresc în continuă evoluţie!
Aşadar: PresaGalaţi.ro – www.presagalati.ro Asociaţia Centrul de Dezvoltare Smart Galaţi – proiectul „Şi eu pot!” – sieupot.biz AFIR – Galaţi –www.afirgalati.ro Patronatul Tinerilor Întreprinzători www.ptir.ro RRFA – Reţeaua Regională a Femeilor Antreprenor EVA Network – www.evanetwork.ro Fundaţia Comunitară Galaţi
© 2024 Delia Gavriliu — Powered by WordPress
Theme by Anders Noren — Up ↑
Lasă un răspuns